În acest final de săptămână are loc a 161-a întâlnire dintre AC Milan și Inter Milano în Serie A. Confruntarea dintre cele două glorii ale fotbalului italian este doar o tristă amintire a trecutului. În acest moment al sezonului, meciul nu are niciun impact în lupta pentru titlu.
Cristian Daminuță, actualul jucător al Viitorului, este singurul fotbalist român care a jucat pentru cei doi granzi ai Italiei. Daminuță spune că încă păstrează legătura cu unii dintre fosții săi colegi și a rememorat cele mai frumoase momente petrecute la cele două echipe: primul antrenament cu Inter și ziua în care a semnat contractul cu AC Milan, chiar în biroul șefului Galliani.
„Sigur că încă mai urmăresc campionatul Italiei și voi fi cu ochii și pe partida din această seară. Înca păstrez legatura cu Donati, Khrin, cu Balotelli cu care am vorbit chiar de curând. Am multe amintiri frumoase de la ambele echipe. De la Inter, de exemplu, cea mai frumoasă e când am făcut primul antrenament cu echipa mare, iar de la Milan, nu pot să uit ziua când am semnat contractul în biroul lui Galliani.
Cu cine țin? Grea întrebare, sunt împărțit 50%-50%. Fie ca cea mai bună să câștige”, a declarat Daminuță pentru ProSport.
Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost achiziționat de Inter Milano în 2008 și a făcut parte din lotul „nerazzurrilor” până în 2010 fără a juca vreun meci la prima echipă. Daminuță a fost împrumutat la Modena, apoi la Dinamo, iar în 2010 a fost transferat de AC Milan. Nici aici nu a avut prea mult noroc și a fost împrumutat la L’Aquila, Tiraspol, ACS Poli Timișoara și Viitorul. Jucătorul român este încă sub contract cu „diavolii milanezi”.
Confruntarea dintre AC Milan și Inter Milano este transmisă în direct pe Digi Sport 1, de la ora 21:45.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER